Ca urmare a discutiilor si concluziilor din cadrul forumului si a propunerilor privind dezvoltarea turismului de sanatate in Romania, Fundatia Amfiteatru, Asociatia Clusterelor din Romania, OPTBR si Asociatia Turismului Medical din Romania propun constituirea Clusterului Regional Transilvania Balneoturistica. Evenimentul va avea loc in perioada 13 – 14 februarie 2014, la Baile Tusnad, Hotel Ozone.
Formarea unui grup pentru balneoturism este, probabil, cel mai important pas in dezvoltarea unei destinații turistice, pentru a-i spori sansele ca receptor pentru turisti, creșterea fluxului turistic si valorificarea superioara a teritoriului. Partile interesate, cum ar fi autoritatile publice centrale si locale, operatorii de turism si de dezvoltare economica, spitalele, hotelurile, restaurantele, pensiunile, producatorii agricoli, proprietarii de paduri etc., trebuie sa lucreze impreuna, pentru a promova o imagine de calitate si pentru a stabili o „marcă”, un nume, pentru destinatia respectiva.
Un astfel de grup este o organizație independentă, care realizeaza produse turistice, antrenand aproape intreaga economie locala. Este sustinut de catre toti participantii la cluster si reprezinta interesele tuturor membrilor. Scopul unui cluster este de a promova membrii si de a construi notorietate si reputatie nationala si globala.
In urmatoarea perioada, programele de finantare europeana incurajeaza apartenenta la retele/clustere/poli de competitivitate a solicitantilor.
Acțiunile colective vizate de catre membrii clusterului, produc rezultate pe care membrii individuali nu sunt capabili a le obtine, actionand fiecare in parte.
La eveniment vor participa reprezentanti/conducatori ai autoritatilor centrale, locale si regionale implicate, ai principalelor organizatii patronale si profesionale, proprietari de structuri turistice,institutii de invatamant superior si cercetare etc.
Lansarea Clusterului Regional Balneturistic Transylvania se va realiza printr-un eveniment organizat la Baile Tusnad, Hotel Ozone in perioada 13 – 14 februarie 2014.