Lucrarile FITS Turismul s-au focusat pe promovarea potentialului turismului medical din Romania din perpectiva ultimelor tendinte si orientari stiintifice si profesionale, a cerintelor pietei europene si internationale, a avantajelor competitive pe care Romania le ofera in contextul directive UE 24/2011. Construirea credibilitatii si reputatiei destinatiei de sanatate – Romania a constituit axa centrala a dezbaterilor din cadrul evenimentului, accentuandu-se importanta calitatii in serviciile medicale din Romania, necesitatea demararii unor actiuni de promovare comune, crearea unor mecanisme flexibile de lucru precum si solutionarea aspectelor privind siguranta pacientului si raspunderea civila in cazul actului medical.
Cea de-a patra editie a Forumului International pentru Turismul de Sanatate a reunit unitati medicale, specialisti romani si din strainatate, reprezentanti ai autoritatilor publice (Guvernul Romaniei – Cabinetul Primului Ministru al Romaniei, Ministerul Sanatatii, Autoritatea Nationala pentru Turism), cadre didactice universitare si cercetatori stiintifici, medici de familie, conducatori ai unor organizatii de prestigiu (OPTBR, AJTR, Asociatia Clusterelor din Romania, Asociatia Turismului Medical din Romania), agentii de turism din Romania si Europa, manageri si promotori ai domeniului. Semnalam prezenta in cadrul evenimentului a domnului Keith Pollard editor al celei mai prestigioase publicatii de turism medical din Europa – International Travel Medical Journal dar si altor specialisti din mediul international.
Aceasta editie a fost organizata in colaborare cu Autoritatea Nationala pentru Turism si s-a desfasurat sub egida Guvernului Romaniei.
Evenimentul a consolidat expertiza programului initiat in urma cu trei ani de Fundatia Amfiteatru si Colegiul Medicilor din Romania. Forumul a cautat sa raspunda cu solutii profesionale si stiintifice la provocarile prezentului, pentru acest domeniu, aflat intr-o dinamica fara precedent, din care mentionam:
- Identificarea modalitatilor de valorificare a potentialului medical din Romania prin construirea reputatiei acestuia mai ales in Europa;
- Dezvoltarea de solutii ca reactie la efectele Directivei 2001/24 UE privind asistenta medicala transfrontaliera;
- Recunoasterea si sprijinirea turismului medical ca sector dinamic si competitiv prin intermediul unor programe active de promovare a turismului medical in tara si in strainatate;
- Identificarea domeniilor competitive din punct de vedere medical (sprijinite pe investiile importante si calitatea profesionistilor), zone care ar putea fi valorificate in cadrul demersurilor de turism medical si folosite ca elemente promovare in strategia de construire a credibilitatii destinatiei de turism medical Romania (utilizarea sub forma de varfuri de lance)
- Necesitatea dezvoltarii parteneriatului intre autoritatile publice si furnizorii de servicii medicale privind dezvoltarea infrastructurii in vederea cresterii calitatii serviciilor;
- Realizarea de propuneri pentru elaborarea unui sistem de calitate in sectorul turismului medical, care sa influenteze increderea internationala in serviciile de sanatate din tara noastra;
- Identificarea unor solutii si oportunitati de dezvoltare a unor mecanisme adecvate pentru promovarea reputatiei serviciilor de sanatate din Romania. Clusterul poate fi o structura oportuna pentru atingerea obiectivelor stabilite, de aceea s-a propus constituirea primului cluster pe turism medical din Romania.
- Dezvoltarea dialogului European si International, difuzarea bunelor practici si a rezultatelor performante;
- Organizarea de seminarii, simpozioane, workshop-uri pe teme specifice, crearea de materiale de specialitate si publicarea lor, publicarea de articole si studii complexe, multidisciplinare;
- Participarea activa a tarii noastre – cu produse si servicii cu specific – la circuitul european si global profesional, stiintific si economic. A fost subliniata necesitatea dezvoltarii de pachete complexe ce iau in considerare atat tratamentul cat si reabilitarea pacientului si integrarea tuturor serviciilor auxiliare necesare actului de turism medical (transport, cazare, programe turistice optionale etc).
- atragerea de programe si finantari in vederea promovarii, accesibilitatii si cresterii calitatii turismului medical romanesc . Fondurile europene ofera multe oportunitati in domeniul sanatatii si balneologiei;
- Educarea pacientilor, companiilor de asigurare, agentiilor, brokerilor, consultantilor si a medicilor, cu privire la conceptul turismului medical, precum si asupra consecintelor si avantajelor ale acestui fenomen. A fost apreciata ca fiind necesara dezvoltarea de evenimente si workshop-uri in domeniul turismului medical, evenimente ce au capacitatea de a crea o platforma de comunicare intre specialistii din Romania si din strainatate.
Propuneri concrete:
- Realizarea unei strategii de promovare a Romaniei ca destinatie de turism medical competitiva pe piata Europeana (mai ales, dar nu numai) si construirea reputatiei acesteia pornind de la punctele forte si a celor slabe identificate si considerand valorificarea oportunitatilor.
Puncte forte identificate:
- Lipsa unei reputatii negative pe piata Europeana (situatie cu care se confrunta numeroase state din Europa de Est) este considerat un avantaj major in cadrul Romaniei
- Existenta unor domenii competitive recunoscute la nivel international (stomatologie, chirurgie estetica, oftalmologie, balneologie, geriatrie si gerontologie) si a unor specialisti de renume.
- Existenta unor brand-uri recunoscute la nivel internationale care pot fi folosite ca fundamente ale strategiei de promovare (ex. Ana Aslan)
- Existenta in tara noastra a unor factori climatici si balneari unici in Europa
- Competitivitatea costurilor
- Calitatea serviciilor medicale de nisa in special in clinicile private
Puncte slabe:
- Nivelul redus de cunoastere si constientizare a potentialului de turism medical al Romaniei
- Lipsa coordonarii in domeniu si a parteneriatului, fapt ce are drept rezultat actiuni individuale nearticulate intr-o strategie eficienta si coerenta
- Infrastructura necesara dezvoltarii unor servicii medicale performante
- Lipsa de personal calificat in bazele de tratament dar mai ales in unitatile SPA in corelatie cu lipsa unei strategii la nivelul Ministerului Invatamintului, Ministerul sanatatii dar si in COR
Acesta problema va ingreuna foarte mult construirea si implementarea unor standarde de calitate.
–in tara exista foarte putini medici specialisti balneofizioterapie, putini medici geriatri.
-urmatoarea categorie de personal calificat cu studii superioare sunt kinetoterapeutii/fiziokinetoterapeutii care sunt pregatiti in 2 tipuri de unitati de invatamint : facultati de educatie fizica si facultati pe linga medicina –vezi in Iasi Fac Bioinginerie sectia Balneofizioterapie. Nici una din formele de invatamint nu dau diplome de absolvire corelate cu codul ocupatiilor din romania.
-putini asistenti medicali dar si mai putine cursuri pentru personal specific domeniului – tip baiesita, namolar
In unitatile SPA exista doar conditii de dotare si amenajare-daca se cauta cu atentie sunt putine unitati care au personal calificat iar in acest domeniu nu existe nici norme minime.
- Lipsa unui sistem de management a calitatii in domeniu si a unei strategii de acreditare si recunoastere a serviciilor medicale aliniat la cerintele mediului international
Actiuni:
- Identificarea pietelor tinta si a consumatorilor potentiali (acei consumatori care au auzit de Romania si ar putea fi atrasi de aceasta destinatie)
- Identificarea domeniilor competitive si promovarea lor
- Dezvoltarea de pachete complexe
- Demararea actiunilor de promovare comune axate pe potentialul destinatiei, asigurat prin contributia individuala a partenerilor
- Identificarea mediilor de promovare, cele mai eficiente (utilizarea liderilor de opinie poate fi una dintre cele mai potrivite metode inclusiv a promotorilor recunoscuti in mediul international)
- Fidelizarea pacientilor prin realizarea folow-up-ului ( un client multumit va recomanda destinatia in care s-a tratat)
- Realizarea unei cluster in medical care sa reuneasca principalii actori din sector (unitatile medicale reprezentative, autoritati publice, furnizori de servicii medicale, organizatii principale) dar si specialisti recunoscuti din domeniul medical, unitati de cercetare etc. Structura ar urma sa realizeze strategia de construire a reputatiei Romaniei, ca destinatie de turism medical, sa influentezeze agenda publica a domeniului (a carei activitate este decredibilizata, sau sa incerce , chiar din tara noastra)
- Clarificarea sistemului de reglementare si acreditare a furnizorilor de servicii medicale din perspectiva managementului calitatii;
- Continuarea organizarii de evenimente ce pot crea conexiuni intre autoritatile publice si mediul privat pe de o parte, intre teorie si practica pe de alta parte (editia a V a Forumului International pentru Turismul de Sanatate va avea loc in toamna anului 2014);
- Dezvoltarea platformelor de comunicare si informarea pe tema turismului de sanatate (www.turismuldesanatate.ro).
Participantii la eveniment au concluzionat ca este nevoie de o strategie intersectoriala pentru dezvoltarea turismului medical, la care sa concureze autoritatile publice, comunitatile locale, mediul academic si cel privat. Aceasta strategie trebuie sa se bazeze pe cresterea increderii in Romania ca destinatie de sanatate.
Au fost apreciate eforturile organizatorilor de a crea conexiuni intre autoritatile publice si mediul privat pe de o parte, intre teorie si practica, pe de alta parte.