FITS2013Fundatia Amfiteatru si Autoritatea Nationala pentru Turism, in colaborare cu Colegiul Medicilor din Romania, organizeaza cea de-a treia editie a Forumului International pentru Turismul de Sanatate. Evenimentul este desfasurat sub egida Guvernului Romaniei.

Ca urmare a acestor dezbateri si analize in Guvernul Romaniei s-a aprobat Memorandumul privind Dezvoltarea si promovarea turismului de sanatate. Activitatea grupului de lucru interministerial  prevazut  in memorandum are in vedere inlaturarea disfunctionalitatilor care afecteaza domeniul si consolidarea produselor turistice de sanatate din tara noastra iar elementele  importante ale programului guvernamental vor fi prezentate  in cadrul evenimentului.

Potentialul recunoscut al Romaniei pentru turismul de sanatate poate fi afectat pozitiv sau negativ de schimbarile produse in mediul international. Directive 2011 / 24/ UE a Parlamentului European si a Consiliului din 9 martie 2009 privind aplicarea drepturilor pacientilor in cadrul asistentei medicale trans-frontaliere poate fi considerata o mare sansa pentru tara noastra dar, totodata si o posibila cale de migrare a acestor oportunitati  nationale catre alte zone daca nu exista preocupare pentru calitate si utilizarea superioara prin inovare si retehnologizare a  structurilor si instalatiilor existente, marketing adecvat, preocupare pentru dezvoltarea capitalului uman.

Pe plan international  turismul de sanatate reprezinta unul din domeniile cu dinamica foarte ridicata  iar  studiile de specialitate sunt extrem de optimiste in ceea ce priveste viitorul domeniului.

Editia a treia a forumului  se va focusa pe promovarea concreta a  potentialului turismului de sanatate din Romania din perpectiva ultimelor tendinte si orientari stiintifice si profesionale, a cerintelor pietei europene si internationale, a avantajelor competitive pe care Romania le ofera.

Vor participa reprezentanti ai autoritatilor publice din tara noastra, ai organismelor internationale, specialisti romani si straini, exponenti importanti din domeniul sanatatii si turismului, asiguratori, etc.

Forumul International pentru Turismul de Sanatate, va avea loc in perioada 08 – 10 noiembrie 2013 la Targu Mures.

Pentru informatii si inscrieri ne puteti contacta la telefon 021/312.58.40 sau pe e-mail la adresa: raluca.eftimie@fundatia-amfiteatru.ro.

 

DESCARCATI DOCUMENTELE PENTRU PARTICIPARE:

Oferta

Agenda

Formular de inscriere

Call for papers

Lasă un răspuns

Post Navigation