Prezentare SBRM Statiunea Mangalia
Mangalia este cea mai sudica statiune de pe litoralul Marii Negre, la aceeasi latitudine cu Nisa din Franta. Orasul a fost mai intai o asezare tracica, numita Cerbatis, iar in secolul VI i.Ch. aici, colonistii greci veniti din Heracleea Pontica au intemeiat marea cetate Callatis, ulterior cucerita de romani. O parte a ruinelor ramas la suprafata, dar o mare parte a strazilor si cladirilor antice sunt ascunse sub apele marii. Sub denumirea de Pangalia sau Mangalia, localitatea este mentionata in sec. XII, intr-o harta realizata in orasul italian Pisa.
Lacul Mangalia – separat initial de mare, acum golf al acesteia –cu o suprafata de aproximativ 260 de hectare, are mai multe izvoare sulfuroase de apa mezotermala (26-28 de grade Celsius).
Mangalia are o plaja cu nisip fin, avand o latime de pana la 250 de metri. Bioclimatul marin bogat in aerosoli salini si in radiatie solara, apa marii, namolul sapropelic extras din lacul Techirghiol, precum si apele mezotermale sulfuroase descoperite aici sunt folosite de pe vremea romanilor.
Mai mult →
Statiunea Neptun este situata pe coasta Marii Negre la 7 km de Mangalia si 38 de km de Constanta, avand un climat de litoral influentat de vecinatatea padurii Comorova. Din acest motiv statiunea mai este denumita si “gradina litoralului romanesc”.
Recunoscuta drept o importanta destinatie balneoclimaterica statiunea Neptun este foarte atractiva atat pentru familii cat si pentru tineret. Numeroase servicii sunt oferite aici, iar suprafata mare acoperita de statiune confera posibilitatea de divertisment, dar si de relaxare in diverse moduri pe tot parcursul sejurului.
Complexul Turistic si Balnear Doina – descarca prezentarea
Complexul turistic si balnear DOINA, aflat la cca. 100 m de gara Neptun si 400 metri de plaja, intr-o zona linistita, inconjurat de verdeata, este compus din: policlinica balneara Doina, hotelul Doina de 3 stele, cu o capacitate totala de 601 locuri, restaurant Doina si Centrul International de Conferinte cu 500 locuri. Intreg complexul a fost renovat in totalitate, in perioada 2002-2005, realizandu-se modernizarea acestuia.
Policlinica balneara DOINA, si-a dobandit in aproape 4 decenii de activitate un renume national si international pe deplin meritat. Datorita eficacitatii curelor si rezultatelor obtinute, precum si serviciilor de un inalt prefesionalism oferite, pacientii straini si romani raman fideli si trec pragul clinicii chiar de doua ori pe an.
Tratament
Principalele afectiuni tratate in cadrul complexului Doina sunt:
- afectiuni reumatologice cronice degenerative articulare si periarticulare
- afectiuni reumatologice inflamatorii in perioada subacuta sau intre pusee
- sechele post-traumatice si stari post-operatorii dupa interventii ortopedico-chirurgicale
- afectiuni ale sistemului nervos central si periferic
- afectiuni vasculare periferice
- afectiuni dermatologice, ginecologice, respiratorii, endocrinometabolice
Pacientii beneficiaza de aero-, helio- si talasoterapie datorita unor conditii naturale deosebite, concretizate in prezenta unor factori sanogeni :
- apa de mare clorurata, sulfatata, sodica, magneziana, hipotona.
- Pacientii beneficiaza de aero-, helio- si talasoterapie datorita unor conditii naturale deosebite, concretizate in prezenta unor factori sanogeni :apa de mare clorurata, sulfatata, sodica, magneziana, hipotona.
Factorii naturali de cura folositi in cadrul policlinicii sunt: namolul sapropelic extras din lacul Techirghiol si apa minerala sulfuroasa mezotermala.
In paralel cu tratamentele balneare, pacientii pot beneficia de cura Gerovital, formula originala elaborata de profesorul Ana Aslan, avand ca substanta de baza procaina. Cura de Gerovital, injectii si drajeuri, se foloseste in scop curativ si profilactic.